Din nou despre comunism

Daniel Mureşan

Într-un editorial recent scriam despre rezultatele sondajului în care românii sunt nostalgici după comunism. Au urmat o serie de polemici, cordiale de altfel, cu mai mulți amici ce aveau păreri asemănătoare sau nu.
Sondajul pare incredibil. Bineînțeles, viața în comunism nu era mai bună, dar lumea tânjește după tinerețe, după copilărie. Când grijile erau mai puține și orice giumbușluc părea o răzvrătire. Eu cred că sunt două tipuri de comunism: cel real și cel idealizat. Cel real știm că a fost un eșec, pe când cel idealizat supraviețuiește datorită inegalităților ce persistă în societatea de azi. S-a mărit falia dintre bogați și săraci, probabil pentru că săracii sunt prea săraci. Numai bine pentru nostalgici. Aici intervine și un mecanism al uitării. Cum să condamne comunismul cei care au fost beneficiarii lui? Mai mult sau mai puțin. Au fost părtași, într-un fel sau altul, la un regim opresiv. S-au făcut membri de partid din oportunism. Un apartament mai bun, o butelie, un ness sau un cartuș de Kent. Unde nu există regret, există justificare.
Dictaturile de stânga au fost diferite. În statele care au avut regimuri de dreapta s-a conștientizat răul făcut. Hitler, Franco sau Pinochet au fost rapid condamnați la oprobriul istoriei. Era dorința de libertate. La cele de stânga era dorința de securitate: un loc de muncă stabil, o locuință proastă dar existentă, o minimă siguranță socială. Ordinea e mai dorită decât democrația. Cea din urmă necesită eforturi, curaj și asumare.
Clar nu vor mai exista state comuniste cum au fost în trecut. Și acesta poate fi un câștig al democrațiilor. În primul rând, proletariatul, în adevăratul sens al cuvântului, nu mai există. Masa de manevră clasică a dispărut. Dar a apărut una nouă, poate mult mai naivă și mai periculoasă.
Nu putem învinovăți nația română. Aspirația sa spre comunism e consecința acțiunilor clasei politice. Din comunism au supraviețuit mecanismele corupției și așa-zisa nostalgie. O combinație ucigătoare!
În aproape toate statele fost comuniste, structura și caracatița serviciilor a supraviețuit. La noi, Securitatea nu este la putere, dar este peste tot. Puterea politică e extrasă din poliția politică ce a confiscat Revoluția din ’89. La scară globală, trei decenii nu e mult. Dar dacă după căderea comunismului ar fi existat un proces onest, România nu ar mai fi trăit astfel de experiențe. Avem un dulap plin de schelete, poate o vină pentru supraviețuirea comunismului.
Într-o democrație, adevărații gardieni ai sistemului rămân alegătorii. Dacă au cu cine vota.